INCDFP INFP
  Ştiri INCDFP

Înscrie-te aici.

Cutremurul vrâncean din 4 martie 1977 (magnitudine 7,4 Mw, 94 km adâncime) a provocat cele mai mari pierderi seismice din istoria României. 90% dintre victime au fost în București, în principal din cauza prăbușirii parțiale sau totale a 32 de clădiri. Unde erau acestea? De ce s-au prăbușit? Ce schimbări a produs cutremurul? Orașul este în continuare plin de clădiri vulnerabile seismic - le vom vedea pe câteva dintre ele. Ce soluții există pentru punerea acestora în siguranță? Cât de mare este nivelul actual al riscului seismic și ce se face sau nu pentru reducerea acestuia?

Alătură-te unui tur special ce face parte din Săptămâna Protecției Civile, pentru a primi răspunsuri pertinente la aceste întrebări, a vedea orașul dintr-o nouă perspectivă și a fi mai #pregatitlacutremur. Echipa de ghizi de anul acesta este formată din:

  • Dr. Dragoș Toma-Dănilă, cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Organizator principal: contact - toma@infp.ro
  • Drd. Ing. Alexandru Țigănescu, cercetător în cadrul INCDFP și student doctorand în cadrul Universității Tehnice de Construcții din București (UTCB)
  • un reprezentant din partea Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS)
  • Răzvan Munteanu, Director Executiv în cadrul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCRS)
  • un reprezentant din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU)
  • Cristi Radu, povestitor urban care explorează, documentează și promovează din 2007 Bucureștiul. Membru în Rezistența Urbană

CÂND? Pe 3 martie, de la ora 11:00. Turul durează trei ore.

PUNCT DE ÎNTÂLNIRE. Statuia lui Ion Heliade Rădulescu din Piața Universității. Încearcă să ajungi cu 10 minute înainte de ora de începere. Turul se va încheia în Piața Romană.

PARTICIPANȚI. Grupul se constituie din persoanele care se prezintă la punctul de întâlnire până la ora începerii turului, cu rezervare prealabilă. Numărul de participanți va fi restricționat, datorită condițiilor de pe teren, la 100 de persoane. Vârsta minimă recomandată este de 14 ani.

! RĂSPUNDERE PERSONALĂ. Prin prezentarea la tur declari că nu pui sănătatea altora în pericol și nu întrerupi buna sa desfășurare.

! CUM TE ÎNSCRII? Completează formularul de pe https://forms.gle/5kC8gJWPg1R1MLpYA

Datele vor fi ținute confidențial. În eventualitatea în care persoanele nominalizate nu mai ajung la tur, te rugăm să ne anunți la toma@infp.ro

COSTURI. Turul este oferit gratuit. Donațiile sunt însă apreciate, ca un semn de apreciere pentru ghizi și contribuție la dezvoltarea inițiativei. Participanții vor primi gratuit materiale de informare cu privire la modalități practice de reducere a riscului seismic și linkuri utile.

! IMPORTANT. Îmbracă-te cu haine groase - vom sta numai afară pe durata turului! În funcție de condițiile meteo sau alte motive, tururile pot fi anulate sau amânate, situație care se va anunța, inclusiv pe adresa de email furnizată. Verifică periodic site-ul INCDFP și tab-ul "Discussion" din evenimentul de Facebook.

Descarcă detaliile în format pdf

INFP


Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului

  • INCDFP
  • EPOS-RO